"Copii mici probleme mici, copii mari probleme mari" - Oare chiar așa să fie?
01 mai 2025
Schimbă perspectiva
Ai auzit și tu vorba aceasta din popor, nu? Eu știu că am replicat-o de multe ori însă la un moment dat mi-a sunat total aiurea. Cum pot fi copii noștri văzuți ca o "problemă"?
Da, fiecare etapă a vieții de părinte, vine cu provocările sale însă o provocare este un
𝒊̂𝒏𝒅𝒆𝒎𝒏 𝒔𝒑𝒓𝒆 𝒂𝒖𝒕𝒐𝒅𝒆𝒑𝒂̆𝒔̦𝒊𝒓𝒆, 𝒐 𝒐𝒑𝒐𝒓𝒕𝒖𝒏𝒊𝒕𝒂𝒕𝒆 𝒅𝒆 𝒊𝒆𝒔̦𝒊𝒓𝒆 𝒅𝒊𝒏 𝒛𝒐𝒏𝒂 𝒅𝒆 𝒄𝒐𝒏𝒇𝒐𝒓𝒕, 𝒄𝒓𝒆𝒔̦𝒕𝒆𝒓𝒆 𝒔̦𝒊 𝒆𝒗𝒐𝒍𝒖𝒕̦𝒊𝒆.
În schimb o problemă este ceva ce trebuie rezolvat rapid și apoi lăsat în urmă.
Poate părea doar o nuanță de limbaj, însă 𝒈𝒂̂𝒏𝒅𝒖𝒓𝒊𝒍𝒆 𝒏𝒐𝒂𝒔𝒕𝒓𝒆 𝒄𝒓𝒆𝒆𝒂𝒛𝒂̆ 𝒓𝒆𝒂𝒍𝒊𝒕𝒂𝒕𝒆𝒂 𝒏𝒐𝒂𝒔𝒕𝒓𝒂̆ iar cuvintele pe care le rostim creează în subconștient hărți după care noi ne conturăm întreaga existență.
Îmi aduc aminte cu drag și cu multă emoție de momentele de la începutul călătoriei mele în rolul de părinte. Deși, par a fi amintiri din altă viață, emoțiile și sentimentele sunt încă foarte vii în sufletul meu. Când l-am ținut prima dată în brațe pe fiul meu, primul meu copil, m-a copleșit o bucurie atât de intensă încât mi-a tăiat respirația. Iubirea mi-a invadat corpul pe jumătate amorțit de anestezie și am simțit cu val de căldură și o dorință imensă șă-l strâng la pieptul meu, să-i mângâi chipul minunat și să-l acopăr de pupici în care să aștern toată iubirea, de care, până la acel moment nu știam că sunt capabilă să o simt .
și cu multă emoție 
de momentele de la începutul călătoriei mele în rolul de părinte. Deși, par a fi amintiri din altă viață, emoțiile și sentimentele sunt încă foarte vii în sufletul meu. Când l-am ținut prima dată în brațe pe fiul meu, primul meu copil, m-a copleșit o bucurie atât de intensă 
încât mi-a tăiat respirația. Iubirea mi-a invadat corpul pe jumătate amorțit de anestezie și am simțit cu val de căldură și o dorință imensă șă-l strâng la pieptul meu, să-i mângâi chipul minunat și să-l acopăr de pupici în care să aștern toată iubirea, de care, până la acel moment nu știam că sunt capabilă să o simt .
Prima noapte împreună a fost un adevărat carusel de emoții. Eram încă la maternitate și tresăream la fiecare mișcare, trăsărire sau oftat al lui. Când scâncea, în ciuda operației și a durerii produse de aceasta, aproape că săream din pat să ajung cât mai repede lângă el.
A urmat apoi perioada colicilor în care mai bine de jumătate de noapte petreceau cu el la pieptul meu în fotoliu sau plimbându-mă și mângindu-l pe spate, în încercarea de a-i alina durerea.
Au fost multe nopți nedormite iar ziua greu reușeam să mai recuperez ceva și oboseala începea să-și pună amprenta asupra mea și în acest context, vorbind cu o prietenă am auzit prima dată acea zicală. Îmi aduc aminte perfect că, în momentul acela, nu credeam că există provocare mai mare decât lipsa de somn și oboseala care mă copleșeau. Acum aproape că mă bufnește râsul când mă gândesc la naivitatea mea.
Când s-a născut prințesa noastră bucuria și emoția au fost la fel de intense. De data acesta mă simțeam și mai pregătită sufletește de provocările pe care le trăisem și cu fiul meu, însă ghici ce? A apărut o nouă provocare și anume cum să-mi împart timpul și energia între cele două comori divine?
De data acesta mă simțeam și mai pregătită sufletește de provocările pe care le trăisem și cu fiul meu, însă ghici ce? A apărut o nouă provocare și anume cum să-mi împart timpul și energia între cele două comori divine?
Să înveți să păstrezi un echilibru între cele două minuni, și totuși, să-i vezi pe fiecare din ei cu nevoile și felul lor de a fi, este o provocare majoră și este una care crește odată cu trecerea timpului și asta pentru că nevoile devin mai complexe, personalitățile se conturează total diferit și asta este minunat pentru că este ceea ce ne face unici și speciali.
Fiecare etapă a vieții de părinte a venit cu noi și noi provocări, iar uitându-mă la cele din urmă, evident, că cele depășite cu succes mi se părea că au fost mai ușoare, dar asta se datorează și faptului că eu am crescut odată cu provocările.
Dacă eu, ca om, am avut o perioadă lungă de timp în care am evitat orice provocare nouă, mințindu-mă că e mai bine în „safe mode" eu ca și părinte am îmbrățișat toate provocările noilor etape cu inima deschisă iar ingredientul magic care m-a ajutat să le parcurg cu succes a fost 𝒊𝒖𝒃𝒊𝒓𝒆𝒂 𝒏𝒆𝒄𝒐𝒏𝒅𝒊𝒕̦𝒊𝒐𝒏𝒂𝒕𝒂̆ pe care le-o port minunilor mele.
Acum, dacă cumva îți închipui că, nu au fost și momente, pe care psihanaliștii le-ar percepe, poate, ca erori, și spun asta prin prisma multelor analize stârnite de filmul „Adolescence", cu siguranță te înșeli.
Și noi, părinții suntem oameni și drept pentru care suntem supuși greșelii, însă dacă avem deschiderea să ne învățăm lecțiile, ele pot deveni o prețioasă sursă de inspirație, atât pentru noi cât și pentru copiii noștri.
Probabil, una din cele mai mari greșeli ale mele (cel puțin de până acum), a fost tocmai acel refugiu al meu în „safe mode". Cred cu tărie că, copii noștri își modelează existența, în primul rând după modelele din familie, după ce fac și cum se comportă părinții, și mai puțin, spre deloc, după teoria pe care le-o predăm. Când am realizat lucrul acesta, în minte mea, s-a produs un „Click" fantastic.
), a fost tocmai acel refugiu al meu în „safe mode". Cred cu tărie că, copii noștri își modelează existența, în primul rând după modelele din familie, după ce fac și cum se comportă părinții, și mai puțin, spre deloc, după teoria pe care le-o predăm. Când am realizat lucrul acesta, în minte mea, s-a produs un „Click" fantastic.
M-am uitat, pentru prima dată, la mine, ca printr-o oglindă, și m-am întrebat dacă ceea ce văd acolo îmi doresc să văd și la copii mei când vor deveni adulți. Răspunsul a fost un „NU" - mare și categoric.
Răspunsul a fost un „NU" - mare și categoric.
A fost un moment decisiv pentru mine și mi-a adus o mare motivație: 𝒔𝒂̆ 𝒅𝒆𝒗𝒊𝒏 𝒑𝒂̆𝒓𝒊𝒏𝒕𝒆𝒍𝒆 𝒅𝒆 𝒄𝒂𝒓𝒆 𝒂𝒖 𝒄𝒐𝒑𝒊𝒊 𝒎𝒆𝒊 𝒏𝒆𝒗𝒐𝒊𝒆 𝒄𝒂 𝒆𝒊 𝒔𝒂̆ 𝒑𝒐𝒂𝒕𝒂̆ 𝒔𝒂̆ 𝒕𝒊𝒏𝒅𝒂̆ 𝒎𝒆𝒓𝒆𝒖 𝒔𝒑𝒓𝒆 𝒄𝒆𝒂 𝒎𝒂𝒊 𝒃𝒖𝒏𝒂̆ 𝒗𝒆𝒓𝒔𝒊𝒖𝒏𝒆 𝒂 𝒍𝒐𝒓.
0767 800 478
raluca@ralucaserea.ro
Strada Neptun 28
Brașov
Website created in white label responsive website builder WebWave.