Când răspunsul se află sub nasul tău însă tu nu-l vezi...
16 aprilie 2025
Descoperirea sinelui
În anul pandemic, în mijlocul furtunii, am reușit, pentru prima dată, să mă extrag din Triunghiul Dramei (model psihologic dezvoltat de Stephen Karpman care explică dinamica relațiilor toxice și a conflictelor interpersonale și cum oamenii, în mod inconștient, jonglează între cele 3 roluri: victimă, agresor și salvator ) și să simt, după multă vreme, liniște în sufletul meu.
Și totuși, deși în interior se făcuse pace, urma o perioadă de schimbări majore în viața mea. Simțeam că pornesc pe un drum nou, și că aveam nevoie de sprijin, de o prezență care să mă ghideze cu empatie și căldură, astfel încât să nu mă pierd pe parcurs. Îmi era teamă că, la un moment dat, busola mea interioară ar putea să o ia razna și că aș putea ceda în fața temerilor și neliniștilor mele.
Întotdeauna am simțit că port în mine o înțelepciune aparte. Urmasem terapii, citisem mult, iar procesul meu de dezvoltare personală făcuse pași importanți. Dar simțeam că încă mă țin captivă lanțurile trecutului. Îmi conștientizasem rănile copilăriei, dar părea că le retrăiesc din nou și din nou, de fiecare dată când oamenii dragi apăreau în viața mea doar ca să mai răsucească un pic cuțitul în rana aceea mare care părea că nu se mai vindecă.
Deși înțelegeam rațional ce se întâmplă cu mine, ceva lipsea. Știam că trebuie să las trecutul acolo unde îi e locul, să iert și să merg mai departe, 𝐝𝐚𝐫... 𝐜𝐮𝐦?
𝑴𝒐𝒎𝒆𝒏𝒕𝒖𝒍 𝒕𝒓𝒂𝒏𝒔𝒇𝒐𝒓𝒎𝒂̆𝒓𝒊𝒊
Totul a început să se schimbe când ghidul meu m-a adus, după foarte mulți ani, în prezent. Prin întrebări profunde și pline de înțelepciune, am avut revelații care mi-au schimbat complet perspectiva:
Eram total pierdută în umbrele trecutului.
Încercam să găsesc soluții doar la nivel rațional, iar overthiking-ul nu făcea decât să mă afunde tot mai tare într-o stare de tristețe profundă.
Sufletul meu avea nevoie de vindecare reală.
Înțelegeam că iertarea nu vine din minte, ci din inimă, și aveam să descopăr că, cheia era empatia și recunoștința.
Purtam atâtea măști și ajunsesem să mă identific atât de bine cu ele încât uitasem cine sunt cu adevărat. Întrebări simple, precum „𝐂𝐞-𝐭̦𝐢 𝐩𝐥𝐚𝐜𝐞 𝐭̦𝐢𝐞 𝐬𝐚̆ 𝐟𝐚𝐜𝐢?”, „𝐂𝐚𝐫𝐞 𝐬𝐮𝐧𝐭 𝐩𝐚𝐬𝐢𝐮𝐧𝐢𝐥𝐞 𝐭𝐚𝐥𝐞?”, „𝐂𝐞 𝐢̂𝐭̦𝐢 𝐚𝐝𝐮𝐜𝐞 𝐛𝐮𝐜𝐮𝐫𝐢𝐞?” m-au lăsat fără răspuns. 𝐍𝐮 𝐦𝐚𝐢 𝐬̦𝐭𝐢𝐚𝐦.
Am realizat că trebuia să mă redescopăr, să mă reconectez cu mine însămi, dar și cu oamenii din jur.
𝑹𝒆𝒈𝒂̆𝒔𝒊𝒓𝒆𝒂 𝒔𝒊𝒏𝒆𝒍𝒖𝒊
A fost o călătorie profundă, în care am descoperit meditația, dansul, yoga și o comunitate de oameni minunați. Însă, mai presus de toate, 𝐦-𝐚𝐦 𝐫𝐞𝐠𝐚̆𝐬𝐢𝐭 𝐩𝐞 𝐦𝐢𝐧𝐞 𝐬̦𝐢 𝐛𝐮𝐜𝐮𝐫𝐢𝐚 𝐚𝐮𝐭𝐞𝐧𝐭𝐢𝐜𝐚̆ 𝐝𝐞 𝐚 𝐭𝐫𝐚̆𝐢.
De unde până la acel moment pe chipul meu se citeau doar starea de tensiune și încruntare, seriozitate iar uneori poate tristețe și melancolie, liniștea adusă de meditație și bucuria dansului și a comunității minunate mi-au readus nu doar zâmbetul pe buze ci și 𝐯𝐞𝐬𝐞𝐥𝐢𝐚 𝐬̦𝐢 𝐣𝐨𝐯𝐢𝐚𝐥𝐢𝐭𝐚𝐭𝐞𝐚 pe care le pierdusem undeva pe drum.
Dacă până atunci, la primele întâlniri oamenii mă percepeau ca fiind arogantă și asta mă bucura pentru că simțeam că scuturile mele de autoprotecție funcționează și mă pot baza pe ele pentru a decide cui permit să mă cunoască și cui nu, aveam să înțeleg că erau doar semne clare a unei stime de sine foarte scăzute și a faptului că încrederea mea în forțele proprii era la cote minime.
Fugeam și mă ascundeam de orice ar fi putut să-mi provoace suferință pentru că mă temeam că nu i-aș putea face față însă în mod inconștient mă privasem totodată de tot ceea ce-mi aducea bucurie și mă condamnasem singură la tristețe și frustrare. 𝐈𝐫𝐨𝐧𝐢𝐜, 𝐧𝐮?
Am înțeles atunci că suferința este parte din proces și că este momentul 𝐬𝐚̆-𝐦𝐢 𝐢̂𝐦𝐛𝐫𝐚̆𝐭̦𝐢𝐬̦𝐞𝐳 𝐯𝐮𝐥𝐧𝐞𝐫𝐚𝐛𝐢𝐥𝐢𝐭𝐚𝐭𝐞𝐚, am căpătat 𝐢̂𝐧𝐜𝐫𝐞𝐝𝐞𝐫𝐞 𝐢̂𝐧 𝐩𝐫𝐨𝐩𝐫𝐢𝐢𝐥𝐞 𝐟𝐨𝐫𝐭̦𝐞 și în capacitatea mea de a depăși momentele mai dificile și mai mult am decis să mă bucur din plin de această 𝐜𝐚̆𝐥𝐚̆𝐭𝐨𝐫𝐢𝐞 𝐧𝐮𝐦𝐢𝐭𝐚̆ 𝐕𝐈𝐀𝐓̦𝐀̆
0767 800 478
raluca@ralucaserea.ro
Strada Neptun 28
Brașov
Website created in white label responsive website builder WebWave.